Franciso Villaespesa

(1877-1936)



Grădina amintirii



Eu știu că-i vie încă speranța, că nu piere,

duioasa-i lampă sufletu-mi lumină,

dar stins mi-este elanul și nu mai am putere

să-i smulg un nou tezaur ca aurul din mină.



Grădina amintirii mi-e singura avere,

dar mă-ntristez când intru și vîd numai ruină...

Uscați sunt chiparoșii, naramzii și-n tăcere

doar un izvor din toate suspinul nu-și termină.



O altă primăvară în toamna mea târzie,

doar c-un sărut, ea cea de mult plecată,

eu știu că Lindaraha ar mai putea s-aducă.



Dar nu mai sunt în stare s-o cat, s-aștept să vie.

Mai bine mi-e să-mi spun că n-a fost niciodată

și că visez etern c-a fost doar o nălucă.



din volumul Valori eterne ale poeziei hispanice. Traducere, prefață și note biobibliografice de Darie Novăceanu, Editura Minerva, 1991).