Cino da Pistoia

(1270-1336)



M-am dus la-naltul, fericitul munte

M-am dus la-naltul, fericitul munte

Căzând sfârșit cu jalea și sărutul

Pe sfânta piatră-n locul preaștiutul

Sub care zace-Onestei alba frunte



De timpuriu, de când pieirii crunte

Îi înfruntă sfios necunoscutul

Madona sufletului meu, pierdutul,

Iar moartea în virtuți putu s-o-nfrunte...



Acolo am chemat astfél Amorul:

,,O, dulce zeu, fă moartea mea anume

Să fie-aici, aici fiindu-mi dorul!”



Apoi, cum nu m-a înțeles Signoru,

Chemând-o pe Selvaggia pe nume,

Trecu de Alpi, de-apururi plângătorul...



(din Sonetul italian în Evul Mediu și Renaștere, vol.1. Traducere, prefață și note de C. D. Zeletin, Editura Minerva, 1970).