Cino da Pistoia
(1270-1336)
M-am dus la-naltul, fericitul munte
M-am dus la-naltul, fericitul munte
Căzând sfârșit cu jalea și sărutul
Pe sfânta piatră-n locul preaștiutul
Sub care zace-Onestei alba frunte
De timpuriu, de când pieirii crunte
Îi înfruntă sfios necunoscutul
Madona sufletului meu, pierdutul,
Iar moartea în virtuți putu s-o-nfrunte...
Acolo am chemat astfél Amorul:
,,O, dulce zeu, fă moartea mea anume
Să fie-aici, aici fiindu-mi dorul!”
Apoi, cum nu m-a înțeles Signoru,
Chemând-o pe Selvaggia pe nume,
Trecu de Alpi, de-apururi plângătorul...
(din Sonetul italian în Evul Mediu și Renaștere, vol.1. Traducere, prefață și note de C. D. Zeletin, Editura Minerva, 1970).




Nu sunt încă comentarii aprobate.