Hipermarket-urile, în vizorul protecţiei consumatorilor
Astăzi, echipe de comisari din cadrul CJPC Constanţa au efectuat acţiuni de control la mai multe hipermarket-uri din municipiul Constan
Astăzi, echipe de comisari din cadrul CJPC Constanţa au efectuat acţiuni de control la mai multe hipermarket-uri din municipiul Constan
Sâmbătă, 5 septembrie, începând cu ora 9.00, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la biserica
Proiectul noului Cod fiscal a trecut de Parlament, urmând să fie transmis preşedintelui Klaus Iohannis spre promulgare. Camera
Ieri, 02.09.2015, a fost publicata in SEAP (Sistemul Electronic al Achizitiilor Publice) Documentatia de atribuire nr. 206018 /
Pentru perioada 07 – 09 septembrie 2015, 18 agenți economici din Constanța au fost avizaţi pentru debranşare din cauza datoriilor de
Conform statisticilor făcute de autorități, într-o zi din de la jumătatea lunii iulie, adică în plin sezon, stațiunea
Ieri a avut loc, în Mangalia, ceremonia militară de înmânare a Drapelului de luptă către Baza 3 Logistică Teritorială "Marea
Multe dintre bolilele cu care se confruntă societatea actuală sunt psihosomatice, adică sunt induse de stările noastre psihice
Astazi, 2 septembrie, la ora 14,30, la dispeceratul RAJA Constanta s-a primit o reclamatie potrivit careia, la iesire din municipiul
Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, normele de aplicare ale prevederilor Legii privind statutul polițistului, referitoare la
Comisia de buget a Camerei Deputaţilor a decis, astăzi, să reintroducă în Codul fiscal prevederea potrivit căreia consiliile
S.C. RAJA S.A. Constanţa a comunicat întreruperea alimentării cu apă rece, pentru executarea unor lucrări de remediere a unei
Dimineața primei zilei din cadrul evenimentelor dedicate Zilelor Medgidiei a fost încununată de razele soarelui și acordurile
Începând de astăzi, CAS Constanta va desfășura o amplă acțiune de monitorizare a modului în care este utilizat cardul de
Sirianul Omar Hayssam, condamnat pentru terorism în dosarul răpirii jurnaliştilor români în Irak, scrie, din penitenciar, că în
Pentru remedierea unei avarii survenite noaptea trecută, la conducta de alimentare cu apă cu diametrul de 600 mm din municipiul
Unul dintre cele mai spectaculoase evenimente organizate în Constanța (dacă nu cumva cel mai spectaculos) se reîntoarce. Este
Apelative precum “prinț” sau “prințesă”, adresate copiilor încă de mici, le vor construi acestora o percepție falsă
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.