Lumină și culoare pentru fântâna din Parcul Gării
Elemente ale patrimoniului municipal, fântânile arteziene sunt un simbol al urbanismului și civilizației, oferind zonei în care
Elemente ale patrimoniului municipal, fântânile arteziene sunt un simbol al urbanismului și civilizației, oferind zonei în care
După o lună de primenire spirituală prin post, slujbe şi rugăciuni credincioşii musulmani vor sărbătorii timp de trei zile,
Încă din anul 1978, de la vârsta de 14 ani, LEO IORGA a călcat pe drumul muzicii, urmând ca după un timp, făcând parte din trupa C
DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCĂ, în pace !!! Încă o dată: SINCERE CONDOLEANȚE, familiei și numeroșilor săi prieteni ! Roxana
A mai căzut un MIG! Dacă, în momentul în care scriu aceste rânduri, starea pilotului nu ar fi incertă, m-aș dezlănțui
Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură (C.C.I.N.A.) CONSTANȚA organizează, în perioada 15 – 18 Iunie 2017, cea
Ne-a mai părăsit un prieten, al nostru și al multor altor constănțeni (dar și al tuturor iubitorilor de muzică ADEVARATĂ,
Corneliu Stroe a atins infinitul în timpul vieții sale. Prin muzică, s-a înălțat singur de nenumărate ori la cer, dar, ce-i drep
75 de români din Italia candidează pentru posturi de consilieri locali, la alegerile municipale care au loc duminică în
Duminica, 11.06.2017, intre orele 9-12, S.C. Polaris M Holding S.R.L., in parteneriat cu Clubul LIONS Constanta Balkanica si alaturi de p
Duminica, 11.06.2017, intre orele 9-12, S.C. Polaris M Holding S.R.L., in parteneriat cu Clubul LIONS Constanta Balkanica si
Cu nespusă tristeţe şi durere, Organizatia Municipala Mangalia a Partidului Social Democrat adresează condoleanțe familiei
Ultima oară l-am întâlnit pe Ovidiu Brăiloiu, în biroul său din Primăria Eforie, cu câteva zile înainte de alegerile locale.
Dragoste, pace şi armonie, la asta visează băieţii de la Direcția 5! Cu toții le-am fredonat piesele, fie că se numeau ”Am
"Mini-vacanţa" de 1 Iunie – "Rusalii" este, dacă vreți, un... "mega-weekend", plin de distracţie şi evenimente memorabile, care
"PHOENICIA Hotels & Resorts" (patron: MOHAMMAD MURAD -- in FOTO ! --, presedinte al Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc /
Asociația Evaluatorilor de Servicii Medicale din România organizează în perioada 1-3 iunie 2017, prima Conferință Internațională
Inițiativa celor de la Google România își reia campania în 2017 cu două formate noi de curs la care pot participa atât tinerii
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.