Liberalii constănțeni au marcat, la Tulcea, 140 de ani de la alipirea Dobrogei la Patria Mamă
Numeroși liberali constănțeni au participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Art Cafe – Casa Avramide din Tulcea, la
Numeroși liberali constănțeni au participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Art Cafe – Casa Avramide din Tulcea, la
Duminică, 11 noiembrie 2018, Primăria Municipiului Medgidia a organizat o suită de evenimente consacrate Centenarului Marii Uniri,
Asociația „Viitorul Orașului Tău” organizează marți, 13 noiembrie, începând cu ora 18,30, la Hotelul Del Mar din stațiunea Mama
În data de 10 noiembrie 2018, primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie a avut onoarea de a comemora alături de Excelența Sa
În data de 11 noiembrie 2018, Primăria Municipiului Medgidia va organiza în colaborare cu Ambasada Republicii Serbia la București
În perioada 14 – 17 noiembrie, la Pavilionul Expoziţional Constanța, sărbătorim “Zilele Dobrogei”, la 140 de ani de la
După încheierea acțiuii de pichetare a Prefecturii Constanța, primarul Valentin Vrabie a transmis un mesaj pe rețelele de socializare:
Referitor la comunicatul de presă emis de Instituția Prefectului - Județul Constanța, după luni bune de tăcere suspectă, fac următo
Urmare semnării Protocolului de Colaborare încheiat între Consiliul Judeţean Constanţa, Primăria Municipiului Constanţa şi
O delegatie a Uniunii Democrate a Tatarilor Turco-Musulmani din Romania condusa de presedintele Gelil Eserghep a participat, ieri seara,
Ziua internaţională a Mării Negre este sărbătorită în fiecare an, la 31 octombrie. Aceasta este data la care, în anul 1996,
COMUNICAT DE PRESĂ 29 octombrie 2018 Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării a organizat as
Stimate domnule prefect Dumitru Jeacă, Subsemnatul Valentin Vrabie, în calitate de primar al municipiului Medgidia, judeţul Constan
“Nu contează cu adevarat ce ai în viață, ci pe cine ai alături când treci prin viață!” Pentru a sărbători așa cum se
LA MULȚI ANI ARMATEI ROMÂNE! RESPECT, ONOARE, ADMIRAȚIE! Independenţa, integritatea şi suveranitatea ţării noastre au
Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA Constanța), în parteneriat cu Consiliul Județean
Nimic nu poate fi mai plăcut decât să vezi bucuria pe chipurile unor tineri proaspăt căsătoriți. Ieri seară, într-un cadru
Mihai Napu are o experiență de scenă extrem de variată, însă nu și-a uitat rădăcinile și se întoarce mereu la prima sa dragoste,
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.