1
Valea Timocului (Serbia): Românii au o Casă de Cultură, la Zajecar
În perioada 7 septembrie – 8 decembrie a.c., s-a derulat Proiectul Casa de Cultură Românescă din Zajecar, Serbia (Regiunea Valea
1
În perioada 7 septembrie – 8 decembrie a.c., s-a derulat Proiectul Casa de Cultură Românescă din Zajecar, Serbia (Regiunea Valea
Vinerea viitoare, 20 decembrie, începând cu ora 18.30, Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” Constanţa invită
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România organizează, vineri, 13 decembrie 2013, o serie de manifestări prilejuit
„Nu sunt faimos, dar sunt aromân“, primul lungmetraj realizat exclusiv în limba aromână, a fost premiat de curând la Festivalul
O elevă a Colegiului Național de Arte ”Regina Maria”, Diana Georgia Ionescu, și un fost elev, Adrian Bogdan Cosmin, au urcat pe
Ambasada Statelor Unite la București și Muftiatul Cultului Musulman din România organizează vizita în România a Profesorului
Vineri, 20 decembrie, începând cu ora 18.00, Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” Constanţa invită spectatorii
Documentul a fost adus la Tulcea de dr. Mariana Păvăloiu, profesor universitar şi cunoscut cercetător şi muzeograf din
Astăzi, începând cu ora 19.30, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa, grupul Virginia State Gospel Chorale USA va susţine c
Astăzi, de la ora 18.30, reprezentanţii Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” îi invită pe melomanii constănţen
Primăria comunei Cumpăna şi SC Reve Concept SRL organizează, astăzi, gala laureaţilor care au participat, ieri, la prima ediţie a Fe
Cântăreţul Fuego continuă turneul său naţional „Din lumina unui Crăciun” iar diseară, de la ora 19.00, va cânta pe scena Casei
De Sfântul Nicolae, la Catedrala Ortodoxă din Tulcea, a fost oficiată o slujbă dedicată Hramului acestui aşezământ bisericesc,
Inspectoratul Școlar Județean Constanța organizează sâmbătă, 7 decembrie 2013, Olimpiada Lectura ca abilitate de viață, la care
Ieri, 4 decembrie, la Liceul Tehnologic „Ion Bănescu”, din Mangalia, s-a inaugurat Centrul de Documentare şi Informare. Cu
Membrii Clubului Umoriştilor Constănţeni sărbătoresc împreună cu prietenii Satirei şi Umorului, din străvechea cetate Tomis, cinci
Joi, 5 decembrie, în ajunul sărbătoririi Sfântului Ierarh Nicolae, la ora 16.00, IPS Teodosie va oficia Vecernia la biserica
Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa organizează, mâine, 4 decembrie, începând cu ora 16.00, la Teatrul de Stat din Constanţa, u
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.