Primăria Municipiului Constanța vă invită la Festivalul Vinului Dobrogean 2019 Pontus Euxinus!
Deschiderea evenimentului va avea loc joi, 22 august 2019, ora 17:00, în Piața Ovidiu, în prezența reprezentanților autorităților
Deschiderea evenimentului va avea loc joi, 22 august 2019, ora 17:00, în Piața Ovidiu, în prezența reprezentanților autorităților
Concursul „Mergi pe Jos! E simplu și sănătos!“ lansat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană
În perioada 22 – 23 august, în Mamaia Nord, designeri români interacționează la nivel social, își exprimă identitatea,
Vara este anotimpul nostru preferat si ne-am dori sa nu se termine niciodata! Pentru cei care o iubesc la fel de mult ca noi am
Pentru cei care sunt mereu cu gândul la nisipul de pe plajă și la valurile mării, târgul de accesorii handmade și obiecte
Evenimentul Filme în aer liber revine la Constanța, pentru un nou sezon de cinema în aer liber, între 6 și 18 august, pe Faleza
Sunset Sea-mphony, un eveniment cultural devenit deja tradiție, se întoarce, pentru al treilea an consecutiv, pe faleza Cazinoului din Co
Ansamblul de cântece și dansuri armenești Karin va susține miercuri, 31 iulie, începând cu ora 19:00, în Piațeta Cazino Mamaia un s
Ștefan Bănică, VH2, Aurelian Temișan & T Band deschid mâine seria de concerte marca ONE! Festival. Evenimentul va avea loc
Dacă nu știați încă, în Constanța există cel mai mare complex în aer liber din România dedicat activităților sportive
Ne iubim oaspetii si vrem sa ne calce pragul cat mai des! ❤️ V-am pregatit 5 oferte #SOC cu super discount-uri de pana la ❗️70%
Locuitorii orașului și turiștii care aleg faleza Cazinoului din Constanța ca loc de promenadă sunt invitați la lectură. Cea de-a
Domnul Baiazid își cere scuze pentru faptul că din motive obiective nu a putut deschide noul ETEKS la data și orele stabilite
Concurs #FotoDAPYX 2019 Postează pe contul personal de facebook, cea mai reușită fotografie realizată în timpul
Cofetăriile Angelo vă invită în perioada 17-27 aprilie la Festivalul Bunătăților de Paște! Vã întâmpinãm cu vedeta
Zboruri directe către Londra, Istanbul, Tallinn, Cluj Napoca și Satu Mare! Start la planificat vacanțe! Fie că accesați
Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA) şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), org
Adrian Sărmăşan face parte dintre oamenii cărora le pasă de ceea ce se întâmplă în viaţa lor, în casa lor, familia lor,
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.