Micuții rugbiști de la CSO Ovidiu se antrenează pe plajă în Mamaia
În perioada vacanței de vară, o parte dintre micii rugbiști de la CSO Ovidiu continuă să se antreneze pe plajă sub coordonarea antre
În perioada vacanței de vară, o parte dintre micii rugbiști de la CSO Ovidiu continuă să se antreneze pe plajă sub coordonarea antre
Parafrazând pe Edward Iordănescu, putem spune cu mâna pe inimă că ea este naționala sufletului nostru. Ebru Bolat este într-adev
Ziua de 6 iunie 2024 a fost zi de sărbătoare pentru sportul cumpănean, fiind marcată printr-un eveniment emoționant, aniversarea a
Echipa de volei feminin a Universității Ovidius din Constanța (UOC), coordonată de lect. univ. dr. Florin Voinea, a obținut locul I
Comuna Cumpăna a fost în perioada 10-12 mai 2024 gazda echipelor de handbal ale Școlilor din 8 județe, iar astăzi în cadrul Sălii de
În perioada 10-12 mai 2024, în comuna Cumpăna, cu sprijinul Primăriei și a Consiliului Local, Inspectoratul Școlar Județean Constan?
Sportivele secției lupte - Clubul Sportiv Victoria Cumpana, pregătite de profesorul Vasile Vicol au obținut rezultate excelente la ediț
Vineri, 26 aprilie 2024, începând cu ora 11:00, în cadrul Complexului Sportiv “Centenar 2018” din comuna Cumpăna se va disputa
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Facultatea de Educație Fizică şi Sport (FEFS), a organizat, sâmbătă, 20 aprilie
Pe 20 aprilie, între orele 11:00 și 13:00, are loc „Ovidio Running 2024”. Evenimentul, care angrenează atât sportivi profesioniști
Sportivii CSM Constanța luptă pentru medalii, la toate categoriile de vârstă, în competițiile interne și internaționale! Amalia Ni?
Sâmbătă, 13 aprilie, România a învins Ucraina cu 3-2, după ce primele două meciuri de simplu fuseseră câștigate, cu o zi înainte
Amalia Niță luptă pentru un nou titlu european de tineret la box, iar seniorii secției de judo se bat pentru medalii la Campionatele Na
În lumea yachtului național, a apărut o nouă speranță. Se numește Ana-Maria Hurmuzache, este constănțeancă și la 14 ani este dej
Tenisul de masă ține capul de afiș cu meciul din semifinalele Europe Cup Women, care va avea loc în Sala Sporturilor. Baschetbalistele
Săptămâna aceasta, containerele speciale pentru colectarea deșeurilor voluminoase sunt amplasate în zonele Soveja și Campus Henri
Avem o nouă săptămână cu meciuri și competiții importante pentru sportivii CSM Constanța! Baschetbalistele luptă pentru primul
Simona Halep a primit o veste nesperată: TAS i-a redus pedeapsa la 9 luni, după audierile care au avut loc în perioada 7-9 februarie.
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.