Noi informații despre despre starea victimelor afectate de incendiul din cartierul Henri Coandă
Directorul medical al Spitalului de Urgență Constanța, dr. Bogdan Obadă, a transmis noi detalii referitoare la starea pacienților inte
Directorul medical al Spitalului de Urgență Constanța, dr. Bogdan Obadă, a transmis noi detalii referitoare la starea pacienților inte
Senatorul USR Ciprian Rus a depus în Parlament o lege simplă, care te scutește de drumuri și de birocrație inutilă:
Viceprimarul municipiului Constanța, Costin Răsăuțeanu a ales, și în acest an, să fie în locul unde tradiția prinde viață cu ade
Direcția Generală Poliția Locală Constanța dorește să mulțumească cetățenilor pentru spiritul civic de care dau dovadă.
În preajma Sfintelor Sărbători de Paște, Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială, aduce
În apropierea Sfintei Sărbători a Învierii Domnului Iisus Hristos, moment simbol al renașterii și speranței, Organizația Femeilor S
Unul dintre cele mai iubite simboluri ale României, Cazinoul Constanța, revine în prim-plan și aduce împreună destinațiile din
În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, marți, 7 aprilie 2026, Organizația Comunală Cumpăna a Partidului Social Democrat a adus lumi
Începând cu 25 martie 2026, a intrat în vigoare Legea nr. 35/2026, care aduce modificări importante în prevenirea și combaterea viole
Pe 3 aprilie, voluntarii Rompetrol au participat la o acțiune de împădurire desfășurată la Reghin, în parteneriat cu inițiativa
Astăzi, 6 aprilie 2026, la începutul Săptămânii Mari, Subfiliala Cumpăna a Societății Naționale de Cruce Roșie din România a
Municipalitatea constănțeană, prin intermediul Direcției Generale Poliția Locală, continuă campania de creștere a gradului de sigur
De mai bine de o săptămână, un bărbat murdărește zilnic saloanele autobuzelor CT BUS. Individul a circulat pe linii diferite și
Cantina de Ajutor Social Constanța, serviciu social aflat în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială Constanța, își
Începând cu săptămâna trecută, Midia Marine Terminal (MMT) a pus la dispoziția reprezentantului asigurătorului remorcherului
Nava fluvială de pasageri River Adagio, sub pavilion Malta, a ajuns astăzi în portul Constanța. După escale la Budapesta, Novi
30 martie 2026 Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului a acționat în instanță Casa Național
Sănătatea emoțională este la fel de importantă ca cea fizică, iar sprijinul oferit la momentul potrivit poate face o diferență
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.