Drogurile sunt interzise pentru că sunt periculoase, sau sunt periculoase pentru că sunt intrezise?
„În perioada imediat următoare în Constanța va avea loc, ca în fiecare an, cel mai așteptat festival de muzică pentru tineri.
„În perioada imediat următoare în Constanța va avea loc, ca în fiecare an, cel mai așteptat festival de muzică pentru tineri.
Săptămâna aceasta, Adrian Bîlbă, fostul manager al Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța a publicat pe rețelele
Vineri, 14 Iunie, la Restaurant Diplomatic, în Mamaia, 150 de specialiști din industria HORECA de pe Litoral au dezbătut, la evenimentul
Dacă întrebi constănțenii, unde poți mânca o friptură bună, gustoasă, mici, cârnați sau legume la grătar , răspunsul este inva
Asociația caritabilă “Maria Ionașcu ” vă cheamă, oameni cu suflet bun, să vă alăturați campaniei de strângere de fonduri pent
Pentru un turist care coboară de pe un vas de croazieră sau pentru oricine dorește să exploreze Constanța, o excursie ideală începe
Ca urmare a unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de la intersecția străzilor
Continuăm eforturile noastre comune pentru a găsi familii adoptive pentru cei 400 de câini comunitari găzduiți de municipalitate în A
Consiliul Județean Constanța a luat la cunoștință cu indignare despre reținerea celor trei asistenți medicali de la Spitalul Clinic
- Pe litoral există 51 de hoteluri all inclusive, cu 23.746 de locuri de cazare, în creștere cu 28% față de anul
Excelență, eleganță, rafinament și multă creativitate în industria turismului românesc. Sunt cele 4 ingrediente care au stat la baz
Dacă întrebi constănțenii, unde poți mânca o friptură bună, gustoasă, mici, cârnați sau legume la grătar , răspunsul este inva
Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunță lansarea unei noi ediții a programului social “Litoralul pentru toți”,
Stațiunea Mamaia este pregătită să strălucească de Ziua Internațională a Copilului, oferind un program spectaculos și diversificat
Nu trebuie să uităm NICIODATĂ că, de multe ori, de o pungă de sânge depinde viața unui om ! Primăria Mihail Kogălniceanu și C
Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, Serviciul intervenții, au identificat ieri, în timpul
Pe intreaga perioadă a “minivacantei”, polițiștii locali din cadrul Direcției generale poliția locală Constanța au fost la
Locuitorii comunei Mihail Kogălniceanu sunt așteptați marți, între orele 8.30 și 13.30, la Centrul pentru Tineret (Căminul Cultural)
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.