FAMILIA ADDAMS, LAUDA DE SINE A LUI FELIX STROE
După ce se caftesc bine și își cară reciproc avantajos capete în gură, membrii Familiei Addams din PSD simt nevoia să taie calea op
După ce se caftesc bine și își cară reciproc avantajos capete în gură, membrii Familiei Addams din PSD simt nevoia să taie calea op
17.08.2020 DecebalFăgădău: ”La Constanța, nimeni nu rămâne în urmă. Am încredere că vom continua împreună toateproiectele
Vestea că Traian Băsescu s-ar putea reîntoarce pe scaunul, zic “scaun”, pentru că este mai sănătos decât fotoliul din odaie,
Constanța, 10 august 2020 Mihai Lupu, candidatul PNL pentru președinția Consiliului Județean Constanța aduce conceptul
Domnul Mohammad Murad, cunoscut investitor, poate cel mai gălăgios din România de azi, a ținut să ne arate noua lui jucărie, postul d
Principalele declarații ale primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău, în această seară, la Antena 3: " Așa cum la Co
Veșnic nemulțumiții din PNL Constanța au ieșit din nou la suprafață! Au ochii roșii de enervați ce sunt și își țin ghearele î
Care este argumentul principal al celui care candidează la funcția de primar al unui oraș precum Constanța? Dragostea pe care se presup
" Țin să îi mulțumesc prietenului meu, #GelilEserghep, că am reușit să semnăm acest protocol de colaborare electorală între filia
1
Dragii mei, În urmă cu aproximativ două săptămâni mi-am anunțat intenția de a candida la alegerile locale din 27 septem
" Vă explic și de ce: USR a avut o mulțime de ocazii în care putea să negocieze pe proiecte o alianță a dreptei. În schimb, știți
Nicu Moroianu candidează la funcția de primar al municipiului Mangalia. El este susținut de ALDE, PNȚ, PSD și mai multe ONG-uri. A con
Dacă nu ești atent la nuanțe, atunci când discuți cu Gheorghe Dragomir despre el, riști să pici într-una din capcanele întinse cu
ℹ️ Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, propunerea legislativă privind iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei
"Consilierii județeni responsabili au dovedit că și-au respectat mandatul. Au pus interesele cetățenilor din județul Constanța
Gropile de la Mangalia au devenit tezele primarului Radu Cristian. Asemănătoare oarecum cu tezele de la Neptun, fără nici o valoare în
Luminița Vlădescu tinde să devină o nouă Anna Karenina a vremurilor noastre. Neînțeleasă, ca activistă de renume mondial, căutăt
La Mangalia, în viziunea abstractă a primarului Radu Cristian, groapa a căpătat alte conotații și semnificații. În oraș se vorbeș
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.