REMEMBER POLITIC (III)
Pentru nostalgici, republicăm și noi câteva date despre oamenii politici drobrogeni ai momentului. Sunt multe lucruri interesante, mai a
Pentru nostalgici, republicăm și noi câteva date despre oamenii politici drobrogeni ai momentului. Sunt multe lucruri interesante, mai a
Andrei Popescu, fost consilier local a făcut o postare pe rețelele de socializare care a stârnit interesul și atenția publicului. În
Am în față Cartea Albastră a Democrației din 2001, un obiect extraordinar de util al Parlamentului României, care merită reluat.
Am în față Cartea Albastră a Democrației din 2001, un obiect extraordinar de util al Parlamentului României, care merită reluat.
Senatorul Felix Stroe, președintele PSD Constanța a atenționat, printr-un mesaj postat pe pagina sa de socializare, despre urgentarea
Să nu uiți, Darie! După cei cinci senatori (Felix Stroe, Septimiu Sebastian Bourceanu, Eugen Remus Negoi, Sorin Cristian Mate
Unul dintre parlamentarii constănțeni se implică emoțional în cruda noastră actualitate. Plânge însă pământul și deputatul tomi
Întâlnirea premierului Nicolae Ciucă la Palatul Victoria cu reprezentanţii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România, a avut
SĂ NU UIȚI, DARIE! Marian T.N. Crușoveanu Deputat PNL Biografie : Născut pe 19 decembrie 1981, căsătorit. A ur
În cadrul unei conferințe de presă , organizată în după-amiaza acestei zile, senatorul Felix Stroe, președintele PSD Constanța, a f
Suntem dominați de politruchie. Chiar americanul Hudin, da, analistul, zici c-a băut după Mircea Coșea. Cumpărăm doar cât să nu
Să nu uiți, Darie! Liberalul Mircea-Marius Banias este parlamentarul constănțean cu cea mai prestigioasă carte de vizită, implic
Au trecut deja aproximativ trei luni de când am depus proiectul de hotărâre privind înființarea celor PATRU Centre de Asistență
SĂ NU UIȚI, DARIE... Încet-încet, fără grabă, v-am prezentat activitatea parlamentară a celor 5 senatori constănțeni
Hei, e toată lumea la bord? (,, ...”) Cu viteză maximă înainte, domnule Boatswain, cu viteză maximă/ Cu viteză maximă înainte es
Să nu uiți, Darie! Senator Constanța din partea Alianța pentru Unirea Românilor din 6.12. 2020 Data nașterii 15 octomb
La final de săptămână sala de conferinţe a Hotelului Delta din municipiu a găzduit conferinţa USR Tulcea, care s-a împărţit într
SĂ NU UIȚI, DARIE! FELIX STROE Senator ales în Circumscripţia electorală nr.14 Constanţa în data de 06.12.2020, valid
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.