Regal dobrogean pe scena Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”
Prima zi din seria manifestărilor artistice dedicate Zilei Dobrogei aduce în fața publicului un spectacol de excepție, în care
Prima zi din seria manifestărilor artistice dedicate Zilei Dobrogei aduce în fața publicului un spectacol de excepție, în care
CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA Cu ocazia aniversării “Zilei Dobrogei”, celebrată în fiecare an la data de 14 noiembrie
Ziua de 8 noiembrie marchează unul dintre cele mai importante momente din calendarul creștin: Sărbătoarea Sfinților Arhangheli
Cravata Galbenă – un film de Serge Ioan Celebidachi, cu John Malkovich, despre viața și geniul inegalabil al dirijorului Sergiu Celibi
Cu prilejul Zilei Dobrogei, Centrul Cultural Județean Constanța ,,Teodor T. Burada” invită publicul constănțean să participe la o s
„Sfârșitul de an aduce o perioadă efervescentă pentru Teatrul de Stat Constanța: două luni pline de cele mai îndrăgite și aștep
Un obicei străvechi al etnicilor turci dobrogeni - pregătirea zestrei miresei- a fost reînviat la sediul Sucursalei Cumpăna a Uniunii D
Marți, 4 noiembrie 2025, la invitația Excelenței Sale doamna Daniela Morari, Ambasador, Șef al Misiunii Republicii Moldova pe lângă U
Timp de trei zile pline de energie, muzică și tradiție, celebrăm frumusețea și diversitatea acestui ținut unic – locul unde se
Asociația Viitorul Orașului Tău vă invită la Muzeul de Artă pentru o conferință organizată cu prilejul Zilei
Astăzi, 4 noiembrie, de la ora 19:00, Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret “Jean Constantin” devine scena unui spectacol g
Sucursala Cumpăna a Uniunii Democrate Turce din România organizează prima ediție a evenimentului cultural „Zestrea miresei”,
Sâmbătă, 8 noiembrie, de la ora 18:00, Cazinoul din Constanța vă invită la o seară autentică de tango argentinian. Cluj Tango Orche
Astăzi, 31 octombrie, Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” a organizat o conferință de presă dedicată lansării celei de-
Preşedintele UDTR, ing. Fedbi Osman, şi secretarul general, prof. Ervin Ibraim, au onorat invitaţia consulului general al Republicii Tur
Preşedintele UDTR, ing. Fedbi Osman, şi secretarul general, prof. Ervin Ibraim, au participat miercuri, 29 octombrie, la evenimentul come
Pentru toți iubitorii de mister, Cazinoul din Constanța a pregătit Cazino Halloween Experience - o serie de experiențe inedite cu ocazi
Sâmbătă, 1 noiembrie de la ora 18:00 și duminică, 2 noiembrie de la ora 12:00, publicul este invitat la spectacolul „Teatro Lucido d
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.