Principalele proiecte de activitate ale Autorității Navale Române pentru anul 2016
Activitatea Autorității Navale Române în anul 2016 urmărește îndeplinirea obiectivelor sale de activitate, în conformitate cu
Activitatea Autorității Navale Române în anul 2016 urmărește îndeplinirea obiectivelor sale de activitate, în conformitate cu
Azi, 15 ianuarie 2016, Asociaţia Litoral – Delta Dunării a organizat o întâlnire referitoare la dezvoltarea tururilor şi
Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanṭa informează constănțenii, persoane fizice și persoane juridice care dețin in
IF Oltenia (SIF5) a semnat cu firma Delamore&Owl Group of Companies un memorandum prin care SIF-ul este de acord ca firma americană
Patronatul Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii Constanţa împreună cu Baroul Constanţa, Ordinul Arhitecţilor din Constanţa,
Aproape jumătate din familiile româneşti (46%) trăiesc în una sau două camere. În oraşe, procentul ajunge chiar la 57%. Cifrele
Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa informează contribuabilii că pot solicita anularea unei cote de 73,3% din majorările de
În numai două zile de la deschiderea agențiilor fiscale, 13 persoane fizice, care s-au informat cu privire la situația fiscală
Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța informează contribuabilii, persoane fizice, că începând cu anul 2016,impozitul pe
Bucureşti, Cluj şi Timişoara sunt oraşele în care angajaţii români vor primi cele mai mari salarii în 2016, arată datele
Peste 147.000 de români și-au petrecut Revelionul în stațiunile din țară, în scădere cu 3,5% față de anul trecut, cheltuind
Guvernul a aprobat Normele metodologice de aplicare a noului Cod fiscal (Legea nr. 227/2015), care vin să clarifice și să detalieze
Programul “Prima casă“ va fi continuat, pentru anul 2016 fiind alocat un plafon total de garantare în valoare de 1,5 miliarde de
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi majorat de la 1.050 de lei la 1.250 lei lunar începând cu 1 mai 2016,
Guvernul a înaintat un proiect de hotărâre privind creşterea salariului minim la 1.250 de lei, începând de la 1 mai, dar şi
O extragere specială de sărbători a Loteriei fiscale va fi organizată astăzi, de la ora 18:00, la care vor participa bonurile emise
Guvernul a aprobat, prin Ordonanță de Urgență, prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr.151/2015 privind procedura insol
Câştigul salarial mediu brut pe un salariat, în judeţul Constanţa, a fost în luna octombrie 2015 de 2554 lei, iar câştigul
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.