10 modele Mercedes-Benz sosesc în premieră la Țiriac Auto Constanța
Caravana AMG Driving Experience sosește cu 10 modele de excepție ale producătorului german la Țiriac Auto Constanța, în cadrul
Caravana AMG Driving Experience sosește cu 10 modele de excepție ale producătorului german la Țiriac Auto Constanța, în cadrul
Traficul total de mărfuri înregistrat în perioada ianuarie – mai 2015 în porturile maritime româneşti, Constanţa, Midia şi
Parcul de aventură din Neptun este o investiție care a atras turiști încă de la deschidere. O investiție necesară, dacă ne este per
După o serie de demersuri prin care au fost sesizate problemele cu care se confruntă comunitatea portuară și care pun în pericol
Pe Litoralul românesc sunt mai multe hoteluri renovate și plaje modernizate, iar Venus devine cea de-a doua stațiune modernizată
Referendumul pentru intrarea în Zona Euro va fi organizat eventual în 2017 sau 2018, dacă România va fi pregătită din punct de
Guvernul a aprobat, printr-un Memorandum, deblocarea sumei de 15 milioane lei, aferentă lunii mai, pentru derularea, în 2015, a
Taxa pe valoarea adăugată se reduce luni de la 24% la 9% pentru alimente, băuturi nealcoolice, animale-păsări vii, seminţe-plante
Serviciul Public de Impozite şi Taxe (S.P.I.T.) Constanţa reaminteşte tuturor operatorilor economici care desfăşoară activităţi
Centrul Român pentru Pregatirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV celebrează în această lună
Guvernul a aprobat un proiect de lege referitor la crearea unui nou cadru legal de gestiune a crizelor în sectorul financiar, prin
Bugetul general consolidat a încheiat primele patru luni ale acestui an cu un excedent de șase miliarde lei, respectiv 0,85% din PIB,
Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa aminteşte contribuabililor că marţi, 02 iunie 2015, este ultima zi pentru
Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA aniversează mâine, 26.05.2015, 31 de ani de navigaţie pe una dintre cele
Banca Naţională a României organizează în Constanța conferinţa lui Adrian Vasilescu, consultant strategie BNR, cu tema
Creșterea economică de 4,2% pe trimestrul I al lui 2015, comparativ cu trimestrul I al anului trecut, este un rezultat peste
Obligativitatea ştampilei pentru firme va fi eliminată de la 1 iulie, potrivit promisiunilor primite de oamenii de afaceri de la
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi reaminteşte că, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.242 din
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.