MEDALION PLASTIC NICOLAE TONITZA (II)
Tonitza scria inspirat, fiind capabil să susțină valoarea, indiferent de orientarea stilistică a artei sale. A
Tonitza scria inspirat, fiind capabil să susțină valoarea, indiferent de orientarea stilistică a artei sale. A
„Tonitza nu mai e un nume cu pronume. Aş zice că el e un cuvînt activ complex concentrat; mare în toate componentele
Marele colecționar Krikor H. Zambaccian evocă, nostalgic, urbea în care s-a născut: „Pe aceste țărmuri am
Cel de-al treilea weekend al stagiunii estivale aduce pe scena de la Amfiteatrul din Parcul Tăbăcărie evenimente culturale inedite.
Oscar Han descrie în volumul autobiografic Dălți și pensule 1, întâlnirea avută la Constanța, probabil în
Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, a semnat astăzi Contractul privind
Inițiativa Comitetului pentru ridicarea statuii lui Eminescu este primită cu entuziasm, chiar cu înflăcărare de intelectualii
✔️La preluarea mandatului meu ca președinte al Consiliului Județean Constanța, am promis că voi acorda un sprijin real în ceea ce
Chestionat asupra cauzelor care l-au atras „în mod deosebit, ca sculptor, în portretul luceafărului poeziei noastre”, O. Ha
Mulți sculptori români au visat la o comandă pentru bustul, figura întreagă sau chiar la monumentul lui
București, 3 august 2020 - Autoritatea de Supraveghere Financiară, Banca Națională a României, Ministerul Finanțelor Publice și
" ✅Punerea în valoare a cetăților antice din Dobrogea ar putea crește turismul constănțean cu peste 30% în 60 de luni ✅ J
Ni se arată un peisaj spectaculos al Zonei Peninsulare și Cazinoul, cu elementele decorative imense ce ornează cele 4 laturi ale
În urma derulării procedurii de evaluare și selecție a proiectelor depuse, potrivit raportului final al procedurii și în
„Capra cu trei iezi”, sâmbătă, 25 iulie, ora 19:00, „Fata babei și fata moșneagului”, duminică, 26 iulie, ora 19:00,
În perioada 25 iulie - 30 august, Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare” vă invită în fiecare sâmbătă și
Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu: "Astăzi, am participat, alături de primarul Municipiului
Începând de săptămâna viitoare, la Delfinariul din Constanța, cei mici, dar și cei mari vor fi încântați de reprezentațiile
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.