Primăria Valu lui Traian: Facem eforturi pentru a preveni inundațiile
Cu sprijinul DADL, în această perioadă se adâncește albia canalului colector, de la Valea Seacă spre
Cu sprijinul DADL, în această perioadă se adâncește albia canalului colector, de la Valea Seacă spre
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, împreună cu Stelian Gima, Vicepreşedinte, s-au deplasat astăzi în
„Administrația Fondului pentru Mediu intenționează să simplifice procedurile de accesare a proiectelor finanțate din Fondul
Din 7 noiembrie 2002 și până pe 4 decembrie 2022 se va desfășura etapa de votare a proiectelor declarate eligibile din cadrul
♻️ În perioada 31 octombrie – 4 noiembrie 2022, Consiliul Județean Constanța împreună cu Primăria Municipiului Constanța,
Akan Mert Memet și Robert-Cristian Florea au reprezentat orașul nostru la Summitul Tinerilor Reprezentanți care a avut loc la
ÎN ATENȚIA CETĂȚENILOR! Printr-un act normativ intrat în vigoare recent (HC714/2022), autoritățile centrale au introdus
Dispoziţia nr. 676 privind convocarea Consiliului Judeţean Constanţa în şedinţă ordinară pentru data de 25.10.2022, ora 13,00
Săptămâna aceasta sunt amplasate în cartierele Casa de Cultură-Tomis I-Tomis II: aleea Nalbei, bloc L 110, aleea Mălinului, bloc
În ciuda amplelor campanii de informare inițiate de municipalitate, în continuare există mașini care blochează accesul către
ANUNȚ – AJUTOARE ÎNCĂLZIRE LOCUINȚE Începând cu data de 18.10.2022 Primăria Municipiului Medgidia, prin Direcția de
Printr-un act normativ intrat în vigoare recent (HC714/2022), autoritățile centrale au introdus obligativitatea pentru persoanele fizice
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, împreună cu Administratorul Public al Județului Constanța, Gabriel Monea ș
PENTRU A NU BLOCA ACCESUL, VĂ RUGĂM SĂ NU PARCAȚI MAȘINILE ÎN ZONA PLATFORMELOR DE COLECTARE! În ciuda amplelor campanii
Astăzi, 10 octombrie a.c, Consiliul Județean Constanța, prin Direcția Generală de Proiecte, a depus în cadrul Programului
De luni, 10 octombrie, se aplică modificările aduse regulamentului de salubrizare În același interval orar se vor
Dispoziţia nr. 659 privind convocarea Consiliului Judeţean Constanţa în şedinţă extraordinară convocată de îndată pentru
PENTRU A NU BLOCA ACCESUL, VĂ RUGĂM SĂ NU PARCAȚI MAȘINILE ÎN ZONA PLATFORMELOR DE COLECTARE! Conform HCL 77/2001, oprirea sau st
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.