Pompiliu Comșa și-a început drumul în presă în adolescență, publicând primele articole sportive la 15 ani, iar din 1972 a intrat în presa profesionistă. Cariera sa a trecut prin numeroase redacții și formule editoriale, de la reportaj și anchetă la opinie, cultură și presă locală. A condus publicații, a construit proiecte editoriale proprii, a publicat volume și a predat jurnalismul. La Timpul, miile de articole care îi poartă semnătura formează una dintre cele mai consistente arhive de autor ale publicației.
Pompiliu Comşa
Peste cinci decenii de presă, investigație și publicistică, într-o carieră dedicată și formării unor noi generații de jurnaliști.
- Cioburi de oale sparte, vol. I-II, 2001
- Democrație cu opinci, 2005
- Galați. Ghid istoric și turistic, 2010
- Monografia comunei Suceveni, 2013
- Oglinzile realității, 2015
- Culisele Securității
- Premiul special al Presei, 1985
- Medalia „Decebal” pentru contribuția la dezvoltarea presei românești de provincie și formarea unei noi generații de jurnaliști, 2014
- Cetățean de Onoare al Județului Galați
- Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România
Articole semnate de Pompiliu Comşa
Adunate de pe plajă - XLIV
AMALGAME * Elevii de clasa a VIII-a care vor să urmeze liceul la o clasă cu predare bilingvă trebuie să susțină o probă de ve
PASTILA EDIȚIEI - XXXIII
În post măcar nu trebuie să ne mâncăm unii cu alții. (MOȘ ȚEPUȘ)
Așa vă place istoria? - XLIV
23 martie este a 82-a zi a calendarului gregorian. Evenimente • 752: Ștefan al II-lea devine papă. A murit trei zile mai
FERMA ANIMALELOR
PAMFLETE PE GAURA CHEII De foarte multe ori v-am spus că suntem sclavi în propria ţară. E vina noastră sau a altora, n
*România a ratat tot ce se putea rata în ultimii 30 de ani în materie de turism*
Călin Ile a absolvit Facultatea de Turism a Universității de Studii Economice București în 1995. A absolvit școala pentru Manageri In
Astăzi despre...SORIN-CRISTIAN MATEESCU
Să nu uiți, Darie! Senator Constanța din partea Alianța pentru Unirea Românilor din 6.12. 2020 Data nașterii 15 octomb
AFURISISME - XXXVI
Mor sentimentele în noi în timp ce trăim... Era o pițipoancă magna cum laudae. Era cel mai tare ANAL-ist
Nou concurs de creativitate în domeniul IT!
Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați
UN INSTITUT DE ISTORIE, CULTURĂ ȘI CIVILIZAȚIE AL DOBROGEI
Publicăm puncte de vedere argumentate științific cu privire la necesitatea înființării Mitropoliei Tomisului, în contextul în
ADUNATE DE PE PLAJĂ
AMALGAME * Colegul ADI TUDOR din municipiul de la porțile Dltei ne sesizează că deja celebrul patinoar amplasat până mai
Așa vă place istoria? - XLIII
22 martie este a 81-a zi a calendarului gregorian. Evenimente • 238: Gordian I și fiul lui, Gordian al II-lea, sunt proclamați
Liderii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui i-au ascultat pe tulcenii care au avut ceva de spus
La final de săptămână sala de conferinţe a Hotelului Delta din municipiu a găzduit conferinţa USR Tulcea, care s-a împărţit într
AFURISISME - XXXV
Dacă dragoste nu e, facem. Dintre mărcile de bere, prefer vinul. Cerșetor – ar trebui să-mi fie rușine că sunt din
PAROLE, PAROLE, PAROLE
PAMFLETE PE GAURA CHEII E groasă rău prin lume, dar noi pozăm în mutanți sălbatici conduși doar de ură, bolnavi de mârl
1
Corb la corb nu-și scoate ochii. Oare?
Corneliu Neagoe este un personaj mai puţin obişnuit pentru scena politică românească. Nu-l caracterizează nici diplomaţia şi nici c
CE E NORMAL ÎN TULCEA?
Ați observant că mai mereu acordăm spațiu pentru problemele din Tulcea, dar și pentru reflectarea unor evenimente care au locul aici l
ADUNATE DE PE PLAJĂ
AMALGAME * În ultimele săptămâni, românii se confruntă cu o scumpire mai puțin obișnuită. Banala ceapă a ajuns să
PASTILA EDIȚIEI - XXXI
Sunt praf, m-am născut obosit și trăiesc să mă odihnesc. (MOȘ ȚEPUȘ)
Așa vă place istoria? - XLII
21 martie este a 80-a zi a calendarului gregorian. Evenimente • 1188: Împăratul Antoku accede pe tronul Japoniei. •