Pompiliu Comșa și-a început drumul în presă în adolescență, publicând primele articole sportive la 15 ani, iar din 1972 a intrat în presa profesionistă. Cariera sa a trecut prin numeroase redacții și formule editoriale, de la reportaj și anchetă la opinie, cultură și presă locală. A condus publicații, a construit proiecte editoriale proprii, a publicat volume și a predat jurnalismul. La Timpul, miile de articole care îi poartă semnătura formează una dintre cele mai consistente arhive de autor ale publicației.
Pompiliu Comşa
Peste cinci decenii de presă, investigație și publicistică, într-o carieră dedicată și formării unor noi generații de jurnaliști.
- Cioburi de oale sparte, vol. I-II, 2001
- Democrație cu opinci, 2005
- Galați. Ghid istoric și turistic, 2010
- Monografia comunei Suceveni, 2013
- Oglinzile realității, 2015
- Culisele Securității
- Premiul special al Presei, 1985
- Medalia „Decebal” pentru contribuția la dezvoltarea presei românești de provincie și formarea unei noi generații de jurnaliști, 2014
- Cetățean de Onoare al Județului Galați
- Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România
Articole semnate de Pompiliu Comşa
Adunate de pe plajă - XCIX
AMALGAME * Asociația „Kulturale” anunță derularea ediției a IV-a a festivalului POEZIE LA NISIP, în perioada 1-3 iunie
Așa vă place istoria? - CIII
1 iunie Evenimente • 193: Împăratul roman Marcus Didius este asasinat în palatul său. • 1475: Prima mențiune
TUR SPIRITUAL DE WEEKEND: Mănăstiri dobrogene
Azi inaugurăm o nouă rubrică, așa cum v-am obișnuit în ultima vreme. Articolele se vor un veritabil tur spiritual de weekend cu m
PASTILA EDIȚIEI - XC
Între soți la început a fost o adevărată chimie. Acum e matematică pură. Își fac unul altuia numai
Adunate de pe plajă - XCVIII
AMALGAME * Festivalul Mamaia va fi reluat în această vară! Va fi o ediție aniversară, iar invitați vor fi artiștii care a
PASTILA EDIȚIEI - LXXXIX
Partidă de box între inteligența artificială și prostia naturală. Învngătoare prin ko, ultima. Prima a fost dusă la salv
AFURISISME - LXVIII
Femeia este ca Google: nici nu termini propoziția şi deja își dă cu presupusul. Văzând-o, doresc să-mi cumpăr discuri cu
CULISELE SECURITĂȚII - ȘTEFAN PAPP
Ați ghicit, este cel care a candidat la funcția de deputat pentru Parlamentul României. Uitase că fusese recrutat de băieții cu o
PASTILA EDIȚIEI - LXXXVIII
- Am parcat bine? - Da, iubito. Lasă că mergem pe jos până la bordură. (MOȘ ȚEPUȘ)
AFURISISME - LXVII
Pușca și cureaua lată. Acum dușca și s-o facem lată. Sunt tot mai mulți iubitori de maidanezi și tot mai puțini iubitori
Lucruri interesante de știut despre Macao
Când te gândești la cel mai bun loc în care te poți distra, probabil îți vine în minte Las Vegasul. Într-adevăr, este un oraș ab
SUS CORTINA! Azi despre actorul EMIL SASSU
În iulie 2012 încă un artist constănțean a pășit spre veșnicie. Emil Sassu, actor al dramaticului constănțean din anul 1953 p
Dobrogeni cu care ne mândrim: RADU GHEORGHE
L-am cunoscut în primii ani de jurnalism când trebăluiam pe la ziarul DELTA, adus la 19 ani de maestrul Stelian Savin, ajungând cel mai
AFURISISME - LXVI
Educația se face până la universitate. Aceasta e facultativă. Când am avut șansă să devenim o națiune importantă, am
RUGBY-UL CONSTĂNȚEAN ARE CU CE SE MÂNDRI
Sub acest generic redacția noastră, la solicitarea multor cititori iubitori ai acestui sport al bărbăției, va prezenta un mic remember
Modificări în Metodologia Evaluării Naționale și Admitere la liceu în contextul grevei profesorilor
Ministerul Educației a adoptat noi măsuri pentru a asigura desfășurarea Evaluării Naționale și Admiterii la liceu, astfel încât e
JOCURILE DE NOROC
În Parlamentul României, partidele politice, Putere și Opoziție, se întrec în proiecte legislative care să schimbe cadrul de funcți
Adunate de pe plajă - XCVII
AMALGAME * Peste patru mii de pacienți cu cancer au fost tratați, în ultimii cinci ani, la un centru privat de radioterapie d
PASTILA EDIȚIEI - LXXXVII
- Mamă, am ajuns la nebuni. - Să fii cuminte mamă, să nu te dea ăia afară. (MOȘ ȚEPUȘ)