Alex Popescu
Pe această pagină sunt reunite articolele semnate de Alex Popescu în Timpul de Constanța.
Articole semnate de Alex Popescu
Daruri de Crăciun pentru copiii necăjiţi
În ajunul sărbătorilor de iarnă, bisericile din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului aduc puţină fericire în sufletele celor
1
GSP susține că este ținta unor abuzuri ale ANAF
Compania Grup Servicii Petroliere susține că, începând cu luna noiembrie, a fost ținta unor numeroase abuzuri săvârşite de
Lumina Păcii de la Betleem” ajunge la Bazilica Sf. Anton din Constanța
Duminică, 21 decembrie 2014, ora 18:00, la Bazilica Sfântul Anton de Padova din Constanța, str. Nicolae Titulescu, nr. 11A va avea
Blue Air va zbura de pe Kogălniceanu spre Bergamo
Conducerea Aeroportului Mihail Kogălniceanu a anunțat, astăzi, că începând cu data de 29 martie 2015, compania Blue Air va
Când vor fi acordate despăgubirile pentru bunurile abandonate în Bulgaria
Despăgubirile acordate românilor care au abandonat bunuri în Bulgaria (cadrilater), Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa
Programul RATC în perioada sărbătorilor
RATC Constanţa a anunţat programul special de sărbători, în perioada 24 decembrie – 4 ianuarie 2014. 24.12.2014 Program
Cum sărbătorește Crăciunul comunitatea grecească
Comunitatea grecească “Elpis” și Asociația Litoral – Delta Dunării anunță publicul constănțean că sâmbătă, 20
S-a lansat filmul oficial al Festivalului Antic Tomis 2014
Astăzi a avut loc la Tomis Mall Constanţa evenimentul de lansare a filmului oficial al Festivalului Antic Tomis
Conferință extraordinară a GSP
Grup Servicii Petroliere SA organizează azi, 19 decembrie 2014, orele 14.00 o conferință de presă Hotel Pullman, sala
Cum puteți câștiga 20.000 de lei la bursă
Bursa de Valori București a lansat competiția BVB Invest Quest, unde puteți câștiga 20.000 de lei cash, un notebook Lenovo Yoga 2
Mii de parfumuri şi seturi cu jucării, susceptibile a fi contrafăcute, confiscate în port
Poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au constituit o echipă comună de control împreună cu lucrătorii vamali,
Unde acționează azi polițiștii de la Rutieră
În cursul zilei de astăzi poliţiştii rutieri vor acţiona pe bulevardul Mamaia, bulevardul I.C.Brătianu şi bulevardul Alexandru
Tranzacție de 100 milioane euro în Portul Constanța
Cel mai mare terminal de export de cereale din portul Constanţa, care poate încărca un milion de tone în fiecare sezon, a ajuns
Mazăre spune că se plimbase cu caiacul pe Siutghiol cu două ore înainte de prăbuşirea elicopterului
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, spune că luni, cu două ore înainte de prăbuşirea elicopterului SMURD în lacul Siutghiol, se plimb
Fata Gabrielei Camelia Harton, ajutată financiar de consilierii din Năvodari
Ședință, în condiții speciale, a Consiliului Local Năvodari. Aleșii locali s-au întrunit azi pentru ultima ședință ordinară din
André Rieu susţine un al cincilea concert în Bucureşti, pe 6 iunie 2015
Violonistul André Rieu va susţine un al cincilea concert în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, pe 6 iunie 2015, după ce cererea
Protocol pentru angajarea tinerilor în turism
Astăzi, 18 decembrie 2014, a avut loc semnarea unui protocol de colaborare intre DIMMMAT (Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de
Alina Gorghiu, noul preşedinte al PNL
Alina Gorghiu a fost aleasă, astăzi, în funcţia de preşedinte al vechiului PNL, copreşedinte al PNL alături de Vasile Blaga,
Reprezentanţii elevilor din Constanţa au vizitat Parlamentul României
În data de 16 decembrie a.c., la 25 de ani de la izbucnirea revoltelor populare din Timişoara, care au dus la căderea regimului