Întoarcerea

                             Li Tai Pe

 

Cu ochii încă umezi
De-al jalei lung alean,
Cu pulberea uitată
Pe straiul de curtean,

Spre casă, cărărușa
Pustie mă ducea,
Și iarba părăsirii
A fost crescut în ea!

Tăcuții munți, în piscuri
Zăpezi lucind aveau.
Doar culmile tăcute
Departe-n cer luceau.

Se scuturase frunza,
Și se uscase-n drum:
Parcă foșnea pământul
Sub pașii mei, acum...

Doar câte-un nour, vânăt
De-al iernii frig, trecea.
De frigul iernii, Firea
S-a zgribulit și ea.

Străvechiul trunchi de bambus
Se prăvălise-n râu,
Dar au crescut lăstarii
Cei tineri, fără frâu...



Lătra-n vecinătate,
Un câine, a pustiu.
Acoperea pereții
Doar mușchiul cenușiu!

În casă, și fazanul
Își cuibărise loc:
A izbucnit pe ușă,
De spaimă, ca un foc...

Și parcă până astăzi
Îmi sună în urechi,
Un plânset de maimuță
Pe-acoperișul vechi!

Pe dezgolite ramuri
Veneau, și s-așezau.
Pe ramurile goale
Tăcute păsări stau...

Și urmele de fiară
Se-ntipăreau, perechi,
Acoperind poteca
De lângă bradul vechi!

Am ridicat o carte,
Și-am vrut s-o răsfoiesc,
Dar am simțit, prin file,
Cum molii fășgăiesc!

Mi-am pipăit culcușul
Apoi, oftând din greu,
Un șoarec alb țâșnit-a
De sub culcușul meu!


Voi izbuti vreodată
Să fiu un înțelept,
Urmând doar adevărul
Cu drumul lui cel drept?

La oameni și natură,
Acum petrec gândind...
De-ar trebui, de-aice
Din nou să mă desprind,

De-ar trebui, căsuța
Din nou s-o părăsesc,
Mă-ngrop de bună voie,
De viu să putrezesc...

 

(din volumul Poezii, traducere de Eusebiu Camilar, Ed. Tineretului, 1961)