Lapte
                 Eduard Hirsch


Mama mea nu s-a lăsat convinsă să mă alăpteze
și-a hotărât că laptele praf era mai sănătos
decât lichidul din sânii ei.

Așa că n-am supt nici un singur strop
de la sursă, un râu secat.
Mereu a fost îmbuteliat pentru mine.

Dar într-o noapte, pe când aveam vreo treișcinci de ani
într-o cameră-nvelită-n oglinzi de pe lângă Autostrada 59
o femeie care avea un bebeluș-fetiță

s-a-ntors spre mine c-un zâmbet misterios,
mi-a luat fața-n palmele împreunate ca o cupă
și mi-a-nfipt sfârcul în gură.

S-a întâmplat cu mult timp în urmă, în alt oraș,
și-a fost urât din partea mea să povestesc.
A fost pueril să aduc asta în discuție la terapie.

Și totuși este unul dintre acele momente –
dezrădăcinate, involuntare – ce înoată la suprafață
din apele trecutului, fără de conștiință.

Ea-mi ridică fața și eu îl gust –
nectarul țâșnind dintr-odată,
dulceața incurabilă care este viață.

 

(din volumul Focul viu. Poeme vechi și noi, 1975-2010, traducere din limba engleză de Bogdan-Alexandru Stănescu, Ed. Polirom, 2017)