XLI
                          Joachim Du Bellay

 

La fel sunt cu-ngrozitul mairinar
Ce-atunci când vede vremea că se strică,
Talazul, marea-n spume că-și despică,
Stihia undă-n vas lovind barbar,

Speranța-și pierde, iscusința chiar
 – Crezând că marea-n ceruri se ridică –
Și plânge, strigă, tremură de frică,
Belșug de rugi el dă la zei în dar.

Năierul sunt, mi-s gândurile – marea;
Oftări și lacrimi – vânturi și furtună;
Zeița mea – tu, steaua mea cea bună –

Vreau, pot și trebui' să-ți trimit chemarea:
Ia nava-ncumetării mele-n pază
Și-n vălul de tenebre-i lumineză.

 

(din volumul Poeți ai Pleiadei, traducere și note de Romulus Vulpescu, Ed. Tineretului, 1965)