CONGRESUL LUI BRUTUS
Se întâmplă ca, uneori, într-un partid serios de calibru, victoriile să nu fie pe placul tuturor, iar învingătorii să le stea
Se întâmplă ca, uneori, într-un partid serios de calibru, victoriile să nu fie pe placul tuturor, iar învingătorii să le stea
“PSD a folosit în cadrul negocierilor cu UDMR limba română ca pe o marfă la care se poate renunța oricând dacă interesele politice
Potrivit legii, “demnitatea de viceprimar este o funcție eminamente politică, cei care ocupă aceste funcții fiind consilieri locali a
Comunicat de presă Știm că nu vă spunem o noutate, obișnuiți fiind cu gogomăniile debitate de o formațiune aruncată de r
În această seară, la sediul filialei PNL Constanța a avut loc ședința Biroului Poltic Județean Constanța, în cadrul căreia a
În poza de grup de la Cotroceni, pisicuțul Ponta,parcă așa îi spunea Traian Băsescu, se strâmbă la noi! Ne face în ciudă
Cu foarte mulți ani în urmă, la invitația unui ziar din Rostock, am vizitat câteva zone turistice din RDG, țara prietenă ruptă de s
PNL Constanța își exprimă îngrijorarea în ceea ce privește activitatea domnului Primar Decebal Făgădău, activitate referitoare
"Este inadmisibil ca într-o administrație locală, Primarul și Consiliul local să nu știe despre acțiunile Serviciului Juridic al
Am fost de multe ori martor la plecările în teritoriu ale lui Bogdan Huțucă și Septimiu Bourceanu. Primul este președintele PNL Const
După alegerile de duminică, Valentin Vrabie a urcat PNL Medgidia pe primul loc! O performanță de excepție în condițiile în care s-a
În Constanța, în sfârșit, rezultate catastrofale pentru PSD-ul nostru mult iubit. Campania de susținere a alegerilor a fost ca și
Președintele Consiliului Județean Constanța, pesedistul Horia Țuțuianu, și-a prezentat, într-un pur spirit electoral, bilanțul
Consilierul județean PNL Constanța, George Niculescu a adresat o petiție colectivă, în luna martie a.c., semnată de peste 2000 de
Constat cu tristețe că administrația locală condusă încă, din păcate, de Decebal Făgădău a mai făcut un pas în distrugerea
"Este un vot pe care ni-l asumăm public, considerând că municipiul Constanța și constănțenii merită mult mai mult decât poate admi
Organizația Femeilor Liberale Județul Constanța a participat marți, 23 aprilie a.c., la o acțiune umanitară de donare a unor
În curând, clasicul mic cu muștar nu va mai fi la îndemâna oricui! Nu va mai putea fi înghițit oriunde și oricând și, mai
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.